Sfaturile naturale pentru indreptarea parului sunt foarte utile pentru viata moderna de zi cu zi. Parul drept este foarte sexy şi cu multele tratamente de îndreptare în saloanele de specialitate, este inevitabil ca aceste tratamente să utilizeze substanţe chimice care pot fi daunatoare pentru par. Există însă o serie de sfaturi pentru îndreptarea naturala pe care le putem folosi pentru a obţine părul drept fara a-l deteriora.
Lapte şi miere pentru indreptarea naturala a parului
Laptele si mierea pot lucra impreuna nu numai pentru indreptarea parului nostru, dar si pentru a-l proteja si a-l pastra sanatos. În primul rând, toarna lapte int-o ceasca si adaugă o linguriţă de miere in ea. Apoi piseaza capsuni si adauga peste laptele si mierea din ceasca. Aplicati amestecul pe par, lasa-l aproximatic doua ore si apoi clateste cu sampon. Indreptarea naturala a parului este cel mai bun mod de a-l pastra sanatos si drept.Tratamente cu ulei fierbinte nu sunt utilizate numai pentru a revitaliza parul deteriorat, ci il poate indrepta si rasfata in acelasi timp.
Ceea ce trebuie să faci mai intai este sa pui ulei intr-un castron (în special pentru tratamente de par de ulei fierbinte care pot fi cumpărate în piaţă) si sa-l incalziti. După un anumit timp de incalzire (depinde de instructiunile de pe el) il lasi deoparte, perii parul si apoi aplici uleiul pe par. Dupa aplicare, acoperiti parul cu un prosop şi lăsaţi-l timp de aproximativ 15 la 30 de minute. În afară de faptul ca parul va sta drept, ii va da deasemenea o stralucire sanatoasa. Fa acest lucru de fiecare dată pe săptămână pentru a menţine ca parul moale, stralucitor si drept.