Nu o sa te intreb ce mai faci. Stiu ca iti urmezi cursul. Am nevoie cu disperare
de iubire. Daca se poate, azi sau maine. Sa nu mi-o aduci in ultima zi a vietii,
pentru ca nu ma va gasi acasa. Poate o sa imi faci rost si de nitica putere.
Caci, vezi si tu, e mult prea trist sa zaresti pe strazi cocoloase rostogolite.
In noianul de griji facturate lunar. Nu esti un filantrop. Dar, macar de dragul
anilor ce i-am casat ai putea sa-mi daruiesti intelepciune. Nu ca sa-I cer de
un deceniu acelasi lucru lui Mos Craciun. Si nici sa incropesc inlacrimata
scrisori unui destinatar fara putere de raspuns. Ci ca sa supravietuiesc iubind
intr-un haos in care increderea e un trofeu rar, nescos la concurs.
Am inteles, esti destinul batut in cuie. Mi s-a povestit ca tu trasezi drumul meu.
Si ca eu sunt purtatoarea ta de zile. Cu tot respectul, cred ca destinul meu s-a
imbatat iar si de aceea nu-mi gasesc calea. Poate reusesti sa ma scoti din traficul
zilnic in care oamenii nu-ti dau binete. Si sa ma calmezi cand observ ca
vanzatoarele prost platite iti vara marfa expirata in plasa.
Poate infiintezi fara vreo taxa, un coltisor de lume, in care balacarerile politice
se sparg inainte sa se auda.
Peste o luna, poate inventezi o ora in care lumea sa nu poata minti. Si alta in
care toti sa ne intoarcem acasa, la biblioteca parasita.
Nu o sa iti cer numerele de la loto. S-au deschis destule sali pentru jocuri de noroc.
Unde si tu trimiti jucatori ce-si irosesc sansele, cu banii copiilor inca nevorbitori.
Cand merg cu tramvaiul sper sa mai pot gasi batrani care nu lovesc cu bastonul, fiindca
te-ai impiedicat ca un prost. Si ca fetele triste de dimineata nu se mai ascund in
paginile unui ziar cu susul in jos.
Ma tot gandesc daca cineva te corvodeste. Daca te santajeaza, fiindca esti scris sa nu
te vezi, ci doar sa fii simtit. Poate ai sa imi spui daca te intrerupi de fiecare data
cand suferim adanc. Sau daca razi cand imi chitescĀ babeste monezile. Cu siguranta, tu
n-ai grija intretinerii ori a oalei cu ciorba in care musai trebuie sa se vada carnea.
Cu orgoliul tau de invizibil poate imi explici. Cu ce sunt mai fericiti copiii cu
hainele de firma. Si cu ce sunt mai bogati afaceristii fara scrupule. Poate ma scapi
de dulcele egoism care necajit trage a razbunare fara sens. Si imi tii o teorie pe
care parintii au uitat sa o demonstreze. Cred ca ai si tu acolo, un dram de autoritate.
Nu-ti inteleg insa politele pe care ai ales sa le achite prunci cu cancer.
Sa nu ma minti! Ii vad la televizor.
Incredibil, dar nu-ti voi cere fericire. Banuiesc ca e un praf pe care il arunci in
ce sac vrei tu, cand esti binedispus. Am pretentia unei vorbe bune si a modestiei cu
care am pasit atunci cand mi-am dat seama ca stiu sa merg. De cafeaua aia ieftina,
macinata la butic, care era atat de aromata la aburul unui sfat de cumatru sincer.
Si de tot timpul pe care il poti imprastia.
Caci, cu mana pe inima, tu nu stii ce grabita a devenit lumea. Daca n-oi mai fi
cand te decizi sa-mi devii un destin fidel, lasa toate astea altcuiva. Am invatat
ca dar din dar se face Rai.
Stiu de cand am oferit mamei intr-un Craciun ultimii banuti din portofel. S-apoi,
prin zapada am gasit altii. Probabil ca tot munciti. Nu-ti cer nici sa fiu bogata
ori vreo ducesa infumurata.
Fa-ma saraca, dar iubita. Lipseste-ma de lux, dar da-mi murmurul linistitor al
omului care-mi spune ca va fi bine. N-ai fi tu un destin mai incapatanat ca mine!
Da-mi pacea sau dreptatea.
Asigurarea ca cel ce-ti citeste cu voce tare randurile mele nu e beat,
bogat sau prea iubit.