Ganduri despre nimic…
“Cu cine sa vorbesc daca simt nevoia… si mai ales daca acum nu e nimeni langa mine? Asa ca nu pot decat sa ating tastele reci si sa ii dau bataie in stilul metaforic destul de patetic pe care il folosesc eu. Mi-e teama, totusi sa ma las purtata prea tare de val… totusi, poate ca o sa ajung presedinte candva si atunci or sa ma dea afara pentru ca am un trecut “dubios”… sa zicem asa… asa ca ma multumesc sa spun ca inca nu m-am maturizat, deci am scuza… si, la urma urmei, ce daca nu m-am maturizat…? “He’s the perfect grown-up, because deep down, he is still a child”… exact asa e citatul din filmul acela cu Robin Williams. Asa ca, de ce nu? Cu toate ca acum mi-e tare frica sa mai visez.
De-asta e atata neconcordanta in mine. Nu ma mai intereseaza acum ca nu pot sa fac aia sau aialalta chestie, pentru ca nu ma mai intereseaza. Acum ma intereseaza doar sa ma chinui sa mai visez… macar doi ani as continua in maniera patetica… Spun ca macar atat, deoarece dup-aia poate o sa ajung la o alta maturitate in care nu o sa mai fie nevoie atat de tare sa visez.
De ce imi bat chiar atat de tare capul cu toate chestiile astea? Doar stiu ca natura mea imi spune ca sunt facuta sa fisez, asta chiar daca raman in globul meu de cristal… Si nu mi-e frica sa raman in el… sper doar ca sa mai fie cineva acolo cand eu o sa raman blocata.
El nu e aici acum si poate e mai bine, fiindca nu ii place sa ma stie atat de melancolica… o iau eu la vale in momente de-astea… dar e natura mea. Si sincer, m-am impacat cu mine… si daca imi vine sa ma mai zvarcolesc, atunci zambesc doar…. si ma gandesc: “uite-ma! …iar!”. “Nu trebuie nicicand sa te prabusesti, caci daca faci asta o data, o sa ai tendinta sa o faci din nou!”. Nu vreau sa dau titlu la ce am scris. Nu e o povestioara. E mai mult un fel de analogie de gandulete… poate pentru asta ar trebui sa imi deschid un blog sau sa tac odata… dar, na. Cum eu caut povestioare pentru a ma linisti, poate ca asa fac si ceilalti. Si mi-a spus cineva ca asta e drumul catre independenta. Chiar daca nu vrei, intai trebuie sa te bazezi pe ceilalti… pana te gasesti pe tine!
Si maine sa o iei de la capat… si sa faci din asta nu un cerc vicios, ci un drum plin cu peripetii. Fiindca, vrei, nu vrei… toate or sa se sfarseasca candva. Chiar daca credeam ca unele lucruri sunt eterne, acum incep sa am dubii. Poate ca e doar o intamplare totul… si ca nu ai cum sa te bazezi pe altceva in afara de tine. La urma urmei, doar pe tine te ai… si nici pe tine, tinand cont de faptul ca mereu te pierzi. Nimic nu e al tau pe lumea asta si nu ai ce face! Nu ai pe cine baga la inchisoare ca sa te simti tu indreptatit. Si pana nu iti dai seama ca totul e cu imprumut, o sa iti fie mult mai greu sa “mergi mai departe”, indiferent de situatie. E cel mai greu lucru sa faci asta… pentru unii. Si pentru mine.
Asa ca imprumut din intelepciunea unora si din lentoarea notelor muzicale de pian pe care le ascult acum si merg mai departe catre ziua de maine cand, probabil, iar o sa ma pierd pe mine. Doar ca maine nu o sa fiu doar eu… “