Tu alegi protectia ideala

Tu alegi protectia ideala

Pentru ca tu stii cel mai bine ce metoda de protectie ti se potriveste in timpul menstruatiei. Fie ca alegi tampoanele sau absorbantele, important este sa te simti protejata si sigura pe tine.
Ti se pare greu si nu te-ai decis care dintre cele doua variante iti asigura confortul  in zilele delicate? Daca tampoanele ti se par incomode si nu te poti obisnui cu ele, poti folosi absorbantele (doar pentru uz extern, se lipesc pe slip). Fii atenta ce tip de absorbant folosesti: in primele zile si noaptea ai nevoie de cele mai lungi pentru o protectie maxima. Ti le recomand pe cele subtiri si cu aripioare. Si nu uita de igiena: pentru a te simti curata, proaspata si complet protejata, schimba absorbantul la 2-4 ore in primele zile si la 4-6 ore in ultimele zile ale menstruatiei.

Absorbantele au multe avantaje: le poti schimba foarte usor; sunt mult mai simplu de aplicat; nu-ti creeaza disconfort in timp ce le porti; virginele le pot folosi fara nici o problema. E adevarat, ca vara, la mare, in costumul de baie nu le poti purta pe cele cu aripioare, dar cele fara aripioare se lipesc perfect pe slip si nu e vad (au doar 3 mm).
Daca alegi tampoanele, din multitudinea de variante si tipuri (cu aplicator sau fara, cu grad de absorbtie mai mare sau mai mic), e bine sa stii ca: daca ti se pare dificil sa le folosesti, poti alege  un aplicator pentru a usura introducerea lor si pentru o igiena mai buna; trebuie sa le schimbi periodic si sa nu le lasi mai mult de opt ore; daca le-ai schimbat prea des si simti usturimi sau inflamari ale vaginului, ar fi bine sa consulti un ginecolog si sa renunti la ele in favoarea absorbantelor; tampoanele nu trebuie scoase de fiecare data cand mergi la toaleta, dar nici folosite in afara perioadei menstruale pentru a absorbi secretiile vaginale.

Leave a Reply