Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.
In calendarul popular, San-George este considerat a fi un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor, el fiind identificat in Panteonul romanesc cu Cavalerul Trac. In spiritualitatea populara, San-George este cel de-al doilea stalp calendaristic, alaturi de Sfantul Dumitru – Samedru -, intre cele doua divinitati existand o intelegere cosmica, facilitata si de divinitatea suprema. Se spune ca atunci cand se aud primele broaste cantand, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viata, el fiind considerat Cap mare de primavara, inverzitorul intregii naturi, semanatorul tuturor culturilor si inchizatorul anotimpului friguros. Toamna, Samedru, care nu iubeste pomii inverziti, primeste cheia de la San-George pentru a inchide timpul frumos si a slobozi din adancuri anotimpul rece.
În ajunul zilei de Sf. Gheorghe, spiritele malefice, strigoii, umblă noaptea pentru a lua mana laptelui de la vaci. Spiritele rele pot fi gonite cu usturoiul, cu rugul de măceşe, pelinul, rostopasca sau leuşteanul.
De Ajun, oamenii stau toată noaptea treji, pentru a fi vioi şi sănătoşi tot anul. Oamenii se bat cu urzici pentru a fi harnici şi iuţi tot anul şi se încing cu ramuri verzi ca să nu îi doară mijlocul.
În ziua de Sf. Gheorghe, pe 23 aprilie, ritualurile vizează dominarea omului asupra strigoilor, prin practici de alungare a acestora: aprinderea de focuri rituale, cântatul din bucium, fumigaţii, stropire cu apă, producere de zgomote şi pomeni de îmbunare a morţilor, precizează etnologul.
Una din practicile de Sf. Gheorghe este împodobirea casei cu plante care marchează renaşterea naturii.
Pentru a goni strigoii, punctele esenţiale ale casei care fac legătura cu exteriorul, pe unde ar putea intra aceştia, se ung cu usturoi, făcându-se semnul crucii. Oamenii trebuie să consume şi ei usturoi şi se ung cu el pe corp, pe frunte, pe piept, în spate şi la încheieturi, pentru a fi protejaţi.
De Sf. Gheorghe se impune scăldatul sau stropitul ritual al oamenilor, animalelor şi al obiectelor din gospodărie, pentr a le purifica şi a le asigura sănătatea. Tot în această zi se aprind şi focurile rituale, tot pentru purificare, mai spune etnologul Ania Moldoveanu.
Una dintre practicile cu raspândire generală în ziua Sf. Gheorghe este împodobirea casei şi anexelor cu simboluri vegetale ce marchează renaşterii naturii.
Emblemele vegetale utilizate variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de tufan sau de păr, în Transilvania rug verde şi leuştean, rug sau frunză de fag sau gorun în Banat, şi au şi rol în protejarea casei şi gospodăriei de acţiunea strigoilor de mană care sunt foarte activi în această perioadă.
O importantă funcţie apotropaică au focurile rituale, fiind legate de o străveche credinţă în rolul purificator al focului. Rolul focurilor rituale era fie acela de purificare a spaţiului, în cazul sărbătorilor ce marchează începutul unui nou an, fie înlăturarea vieţuitoarelor dăunătoare, sau a spiritelor malefice, cu precădere a strigoilor care ameninţă mana câmpului sau mana vacilor, mai ales în această perioadă.